Floyd Mayweather (40 ani) a obținut victoria cu numărul 50 la profesioniști, duminică dimineață, în fața irlandezului Conor McGregor: a „apărat onoarea boxului” și, mai apoi, și-a anunțat retragerea. Americanul a dezvăluit la finalul meciului ce i-a spus irlandezului în debut de meci, între reprize, într-un moment în care campionul MMA se afla în avantaj pe tabela de scor a arbitrilor. Încă din timpul transmisiunii tv s-a văzut că Mayweather a avut câte ceva să îi spună adversarului său.
„Eu am lipsit niște ani și am îmbătrânit. Dar am în continuare un IQ fabulos și îmi gândesc mutările„, a spus Mayweather, care a lămurit faptul că și-a dorit ca adversarul său să lovească puternic la început. În consecință, l-a întărâtat pe irlandez după semnalul de final de repriză al gongului.
„I-am spus – încă nu m-ai pus la podea? Ai zis că nu trecem de runda patru, când vei începe să îți folosești forța?„, a declarat Mayweather.
Meciul secolului s-a încheiat înainte de limită: arbitrul a oprit meciul cu două runde rămase de disputat, indicând victorie prin KO tehnic pentru Mayweather.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER